Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Oana Băluţă

“În multe părţi din lume, alegerile se fac într-un cadru care respectă drepturile femeilor şi ale bărbaţilor pentru că într-o democraţie se consideră că fiinţele umane pot să îşi stabilească ele propriile obiective în viaţă, că ele îşi cunosc cel mai bine interesele şi nevoile şi le pot urmări. De aproximativ un secol (cu derapajele aferente) şi femeile au fost introduse de normele legislative în umanitatea care poate să ia decizii.” Oana Băluţă se consideră feministă din naştere. A ieşit de multe ori în stradă pentru a protesta faţă de deciziile politice care afectează drepturile femeilor.

În anul 2005 a absolvit Masteratul de Gen şi Politici Publice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2009 a obţinut titlul de Doctor în Ştiinte Politice, în cadrul Scolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative cu o teză despre gen şi interese politice în România actuală. Doctor în Ştiinte Politice, a fost timp de opt ani preşedinta Centrului de dezvoltare curiculară şi studii de gen FILIA. A coordonat proiecte care vizează drepturile femeilor şi felul în care sunt ele percepute în media şi a condus campanii pentru combaterea violenţei în familie şi asupra femeilor. Este coautoarea studiului “Women’s Social Exclusion and Feminisms: Living in Parallel Worlds? The Romanian Case Study” (2012), “Gender Perspectives in Post-Socialist Transition”, Editura Lit Verlag, Viena, coordonatoarea volumelor “Parteneri egali. Competitori egali” (2007), “Şanse egale prin concilierea vieţii de familie cu cariera (2007), coautoare a volumelor „Gen şi interese politice” (2007), “Justiţie şi Afaceri interne” (2007) şi editoarea cărţii „Gen şi putere” (2006).

Două citate care o definesc:
“Feminismul este ideea radicală potrivit căreia femeile sunt oameni” (“Feminism is the radical idea that women are people” – autor necunoscut.)
“Well-behaved women rarely make history” (Femeile ‘binecrescute’ rareori rămân în istorie – Laurel-Thatcher Ulrich.)

La Școala Națională de Jurnalism Media FEM, Oana Băluță susține cursul de informare în domeniul egalității de șanse și de gen.