Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Raluca Ivănescu: În televiziune trebuie să ştii de toate

Stire Raluca Ivanescu„Am fost, cred, prima femeie videojurnalist din România” spune despre ea Raluca Ivănescu (33 de ani). După opt ani în care a fost reporter-corespondent în Timiş pentru mai multe televiziuni comerciale, a decis că are nevoie de mai mult. Așa că a învățat imagine. “Îmbinam munca de reporter cu ceva nou, meseria de cameraman”, povesteşte Raluca, care a fost angajată la TVR Timișoaraîn februarie 2009, pe un ger cumplit, şi trimisă să filmeze un accident cu multe victime, pe şoseaua morţii Timişoara-Arad. “Degetele s-au încleştat pe camera de filmat, iar pleoapele mi-au îngheţat. Memorabilă zi pentru un începător! După câteva cadre am fost nevoită să mă refugiez în maşină. Simţeam că mi se lipesc tălpile cizmelor de asfalt. Nici nu am mai ieşit!”

„Ca să înțelegi televiziunea, trebuie să știi să faci de toate” spune azi Raluca, după ce a încercat și munca grea de redacție într-o televiziune de știri. A coordonat, mai bine de un an departamentul Corespondenți al Digi24.

Primul sfat pe care l-ar da generației noi de jurnaliști: „O carieră în televiziune se clădește cărămidă cu cărămidă. Cine crește superficial sau cine vrea să fie în fața camerelor de filmat înainte să cunoască mecanismul din spatele lor va avea numai de pierdut sau “viață” scurtă în domeniu. Munca de teren este piatra de temelie. 12 ani am făcut asta și aș face încă pe atât. Nicio zi nu seamănă cu alta. În fiecare zi noi provocări, noi subiecte, alți oameni… Pe lângă cei 7 ani de acasă, la formarea ca om a Ralucăi Ivănescu (acum Rădulescu:) au contat enorm anii în care am fost reporter. Reporteria îți dă zilnic lecții de viață. Azi ești la țară, cu oameni sărmani, mâine relatezi despre vizita unui președinte, iar poimâine ești martor la evenimente importante pentru istorie. Ce piate fi mai frumos sau mai important când știi că poți schimba lumea prin vorbele tale?”

Azi, Raluca a trecut la o nouă provocare. Este mama unui băiețel de 6 luni și păstrează relația cu televiziunea din postura de… telespectator. Însă doar pentru o vreme, căci odată intrat în sistem, microbul media nu se pierde niciodată.